autogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autogenèse)

1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu.
2. teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; generație spontanee.
3. concepție în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea factorilor interni ereditari și negând cu totul acțiunea mediului.

cromotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Chromotyp)

1. totalitatea factorilor ereditari localizați în cromozomi sau reprezentanți de genele cromozomiale.

genotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. génotype)

1. totalitatea factorilor ereditari (gene) care determină caracterele unui organism.

heteromerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hétéromérie)

1. (biol.) inegalitate numerică, neuniformitate a părților unor organe ale aceleiași specii.
2. influență reciprocă diferită a factorilor ereditari.

homomerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homomérie)

1. (biol.) egalitate numerică, uniformitate a părților unor organe ale aceleiași specii.
2. influență reciprocă identică a factorilor ereditari.

idiotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idiotype)

1. totalitatea factorilor ereditari localizați în nucleu precum și structura genetică.
2. genotip.
3. constituent determinant antigenetic din regiunea variabilă a moleculei de hemoglobină.