Dictionar

Rezultate secundare (Etic,):

-CINETIC, -KINETIC

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. kinetikos „care se mișcă”)

1. „de mișcare, mobil”.


-EGETIC

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -égétique, cf. gr. egetikos „care conduce”)

1. „care conduce, care îndrumă”.


-EMETIC

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -émétique, cf. lat. emeticus, gr. emetikos „care provoacă vomă”)

1. „care provoacă vomă, vomitiv”.


-FILETIC

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -phylétique, cf. gr. phyletes „membru al tribului”)

1. „urmaș, descendent, în linie de descendență, originar”.


-MIMETIC

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. mimetikos „care imită”)

1. „asemănător, care reproduce”.


-PIRETIC

Parte de vorbire: sufix
Origine: (grec. pyretikos „de febră, febril”)

1. „de febră”.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Accident

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.

2. ridicătură, adâncitură a unui teren.

3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.

4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).

5. s. m. alteraţie.


ACET(O)-, ACETI-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. acét/o/-, acéti-, cf. lat. acetum „oţet”)

1. „acid acetic”.


Acetaldehidă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acétaldéhyde)

1. (chimie) aldehidă rezultată din oxidarea etanolului, cu formula chimică CH3CHO, care are un miros caracteristic de măr verde; etanal, aldehidă acetică.


Acetamidă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acétamide)

1. (chimie) compus organic, alb, cristalin și solid în forma sa pură, produs prin deshidratarea acetatului de amoniu (CH3CONH2); amidă a acidului acetic.