Dictionar

eveniment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. événement)

1. întâmplare importantă; (p. ext.) accident (de circulație).
2. (fiz.) orice fenomen local și instantaneu.
3. (mat.) noțiune de bază din domeniul teoriei probabilităților care exprimă (ne)producerea unui fenomen în cadrul unui experiment.
 

evenimențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. événementiel)

1. care se limitează la descrierea evenimentelor, fără a analiza cauzele acestora.
2. care se referă la un anumit eveniment.
 

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.
 

acronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acron/ic/ + -ie)

1. lipsă de concordanță între timpul real al evenimentelor și cronologia ideală a narării lor.
 

actualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actualité)

1. timpul prezent.
2. ceea ce este actual; (pl.) evenimente curente, la ordinea zilei.
 

aflicțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affliction, lat. afflictio)

1. durere profundă, de obicei de durată, însoțită de depresie sufletească și cauzată de un eveniment nefericit; pedeapsă directă.
 

aleatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație.
 

anacronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (an1- + acronie)

1. discordanță între timpul real al desfășurării evenimentelor și cronologia ideală a narării lor.