Dictionar

evident, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. évident, lat. videns)

1. (și adv.) vădit, neîndoielnic, clar, limpede.
 

evident; vădit; frapant; manifest; distinct

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT manifestus; argutus; distinctus
2. FR distinct; franc; franche; flagrant; évident; manifeste
3. EN distinct; marked; manifest; evident; apparent
4. DE deutlich; ersichtlich; augenfällig; offenkundig; offenbar; evident
5. RU явственный; явный; отчетливый; четкий; видимый
6. HU nyilvánvaló; kétségtelen; feltűnő, találó, frappáns; különböző, megkülönböztető
 

evidență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident.
2. a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia.
3. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc.
 

evidenția

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (evidenţă + -ia)

1. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca.
2. tr. a sublinia, a pune în evidență.
3. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva.
 

evidențiat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (evidenţia)

1. (cel) care s-a remarcat (în muncă); căruia i s-au recunoscut oficial meritele.
 

neaparent; neevident

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT inconspicuus; non significans
2. FR peu évident; peu apparent
3. EN inconspicuous; of mean appearance
4. DE unansehnlich; unmerklich; nicht auffallend; unauffällig; unbedeutend
5. RU незaметный; неявный
6. HU jelentéktelen, nem szembetűnő, alig látható
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

abstrus, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)

1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.
2. (var.) (înv.) abstruz.
3. (antonime) clar, evident.
 

accentua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidență prin accent.
2. (fig.) a reliefa, a sublinia.
3. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat.
 

accentuație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
 

afirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susține, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva.
 

alfabetar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (alfabet + -ar)

1. set cu literele alfabetului decupat pentru predarea scris-cititului.
2. instrument de evidență care indică litera la care au fost arhivate unele documente.