balanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balance)

1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar.
2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.
3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport.
4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an.
5. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).

comenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commenter, lat. commentari)

1. a interpreta (pe marginea unei întâmplări, a unei chestiuni etc.).
2. (peior.) a discuta, a interpreta cu răutate faptele sau spusele cuiva.
3. a analiza, a explica critic (o operă literară, istorică etc.).

cronografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chronographie, gr. khronographia)

1. totalitatea operelor în care faptele sunt prezentate cronologic.
2. procedeu de compoziție constând în descrierea unor momente, arătându-se împrejurările în care se consumă, cadrul spațial al unui fragment de timp.

dezavua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désavouer)

1. a dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva.
2. a refuza să recunoască ceva; a renega.

eroic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. héroïque)

1. adj. propriu eroilor; cu calități de erou.
2. măreț, grandios.
3. (despre poezii, poeme etc.) care cântă, povestește faptele unui erou.
4. s. n. formă de manifestare a sublimului, expresie viguroasă a unirii idealului etic cu cel estetic.

erou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. héros, lat. heros)

1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu.
2. (p. ext.) denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.
3. persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe.
4. ostaș căzut pe câmpul de luptă.
5. persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu.
6. personaj principal al unei întâmplări.
7. (în trecut) erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.