Parte de vorbire: s.n.
Origine: (magh. féle)
1. formă particulară de a fi; chip; mod.
2. grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; soi; categorie; gen.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anophèle, gr. anopheles)
1. ţânţar ~ = ţânţar a cărui femelă transmite microbul malariei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fellah, ar. fallah)
1. muncitor agricol din Egipt şi din alte ţări arabe.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. fellation)
1. excitare orală a penisului; practică sexuală în care penisul este lins și manevrat cu gura pentru obținerea stimulării.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Feldmarschall)
1. cel mai înalt grad în armatele unor ţări (Germania, Rusia, Anglia).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Feldspat, fr. feldspath)
1. mineral din silicaţi de aluminiu, potasiu, sodiu sau calciu, în rocile eruptive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. feldspathisation)
1. formare de feldspaţi prin acţiunea metamorfică a magmei eruptive asupra rocilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abréaction)
1. (psihan.) reapariţie bruscă a unor tensiuni emoţionale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)
1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académisme)
1. imitaţie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece şi convenţional.
3. fel de a se comporta academic.
Parte de vorbire: s.m. pl.
Origine: (fr. acanthocéphales)
1. (zool.) clasă de viermi nematelminţi, paraziţi intestinali, fără tub digestiv, cu un rostru cefalic sau cu un fel de trompă cu cârlige; (la sg.) vierme din această clasă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acquisition, lat. acquisitio)
1. procurare de obiecte (rare); bun astfel obţinut.
2. cumpărare de produse (agroalimentare) şi de materiale prin unităţi ale comerţului de stat sau cooperatist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acroconidie)
1. conidie formată la vârful hifelor.