Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (ciun/ism/ + -ist)
1. (adept) al ciunismului, curent latinist în lingvistica și filologia românească care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorași transformări fonetice suferite de cuvintele moștenite din latină; pumnist.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Klassizist)
1. specialist în filologia şi cultura clasică; adept al clasicismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. latinisme)
1. cuvânt, construcție împrumutate din latină și neintegrate încă.
2. curent în lingvistica și filologia română din sec. XIX, care, continuând ideile fruntașilor Școlii Ardelene, din dorința de a demonstra multilateral, împotriva teoriilor false și tendențioase, latinitatea poporului român și a limbii sale, a ajuns la unele exagerări pe linia latinizării forțate a limbii; curentul latinist.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. latiniste)
2. caracteristic latinismului sau latiniștilor.
3. II. specialist în filologia latină şi în antichitatea romană.
4. adept al latinismului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: ([Aron] Pumn[ul] + -ism)
1. curent latinist extremist în lingvistica și filologia românească legat de numele lui Aron Pumnul, care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorași transformări fonetice suferite de cuvintele moștenite din latină; ciunism.