OK
X
acrofix
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
acrofixus
2.
FR
acrofixé
3.
EN
acrofixed
4.
DE
bei
der
Spitze
befestigt
5.
RU
острозaкреплённый
6.
HU
csúcsával
odaerősített
acrofix
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acrofixé)
1.
(bot.)
fixat
la
vârf
(anteră).
afix
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. affixe, lat. affixus)
1.
nume
generic
pentru
prefixe,
sufixe
şi
infixe,
care
se
adaugă
rădăcinii
cuvintelor
pentru
a
le
modifica
sensul,
funcţia,
rolul;
orice
instrument
gramatical
având
un
asemenea
rol.
2.
(mat.)
punct,
număr
complex
într-un
sistem
de
coordonate
rectangulare.
antefix
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. antéfixe)
1.
motiv
ornamental
la
marginea
inferioară
a
acoperişului
de
olane
al
unui
edificiu.
crucifix
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. crucifix, lat. crucifixus)
1.
obiect
de
cult
reprezentându-l
pe
Isus
răstignit
pe
cruce.
dorsifix
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
dorsifixus
2.
FR
dorsifixe
3.
EN
dorsifixed
4.
DE
Dorsifix
5.
RU
прикреплёниый
спинной
6.
HU
hátoldalon
ízesülő
abate (2)
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)
1.
(tr.,
intr.,
refl.)
a
(se)
îndepărta
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
2.
(fig.)
a
(se)
îndepărta
de
la
o
normă
fixată,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
3.
(refl.)
(despre
fenomene
ale
naturii,
calamități,
nenorociri)
a
se
produce
pe
neașteptate
(cu
forță).
4.
(refl.)
a
se
năpusti
(asupra).
5.
(refl.)
a
se
opri
în
treacăt
undeva
sau
la
cineva
(părăsind
drumul
inițial).
6.
(refl.,
intr.)
a-i
veni
ideea,
a-i
trece
prin
minte;
a
i
se
năzări.
7.
(tr.)
a
întrista,
a
deprima,
a
descuraja.
8.
(tr.)
a
doborî,
a
culca
la
pământ.
9.
(refl.)
a
cădea.
abnorm, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” + norma „standard” + -is)
1.
care
se
depărtează
sau
deviază
de
la
o
regulă
sau
un
standard
fixat;
anormal,
neobişnuit.
2.
(antonime)
normal,
obişnuit.
abnormitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
abnorm.
2.
depărtare
sau
deviere
de
la
o
regulă
sau
un
standard
fixat;
anomalie;
enormitate;
lucru,
fapt
neobișnuit.
absolut, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)
1.
adj.
care
nu
comportă
nici
o
restricţie,
necondiţionat.
2.
total,
complet,
desăvârşit.
3.
adevăr
~
=
adevăr
care
reprezintă
cunoaşterea
completă
a
realităţii;
(fiz.)
mişcare
~ă
=
deplasarea
unui
corp
faţă
de
un
sistem
de
referinţă
fix;
zero
~
=
temperatura
cea
mai
joasă
posibilă
(-273ºC).
4.
(mat.;
despre
mărimi)
care
nu
depinde
de
sistemul
la
care
este
raportat.
5.
valoare
~ă
=
valoare
aritmetică
a
unui
număr
algebric,
făcând
abstracţie
de
semnul
său;
verb
~
=
verb
tranzitiv
cu
complementul
direct
neexprimat.
6.
s.
n.
principiu
veşnic,
imuabil,
infinit,
la
baza
universului.
7.
ceea
ce
există
în
sine
şi
prin
sine.
8.
adv.
cu
desăvârşire,
exact.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducţii
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înţeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducţia
abstractă
şi
încifrarea
imaginii;
abstracţionism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acţiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoaşterea
proprietăţilor
esenţiale
şi
generale.
abuz
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
1.
întrebuinţare
fără
măsură
a
unui
lucru;
exces.
2.
încălcare
a
legalităţii;
faptă
ilegală.
3.
utilizare
greșită
a
unui
drept,
a
unei
prerogative,
a
unui
privilegiu.
4.
nedreptate
introdusă
și
fixată
prin
cutumă.
5.
(rar)
eroare
care
constă
din
exagerarea
unui
fapt,
a
unei
păreri
etc.
6.
~
de
drept
=
delict
care
constă
în
exercitarea
unui
drept
cu
nesocotirea
scopului
său
social-economic.
7.
~
de
încredere
=
infracţiune
constând
din
înşelarea
încrederii
cuiva.
8.
~
de
putere
=
infracţiune
manifestată
prin
depăşirea
atribuţiilor.
9.
~ul
de
active
corporative
=
utilizarea
activelor
unei
societăți
comerciale
în
scopuri
personale.
10.
(loc.
adv.)
prin
~
=
abuziv,
exagerat.