adenofor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. adénophore)

1. (bot.) organ care poartă glandele nectarifere.
2. (bot.) organ care susține glandele nectarifere; suportul glandei nectarifere.

androfor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. androphore)

1. peduncul din alungirea ultimului internod al pedunculului floral, pe care sunt prinse staminele.

androgametofor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. androgamétophore)

1. plantă care poartă organele de reproducere mascule.

anterofor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anthérophore)

1. (bot.) axă cilindrică sau aplatizată (la efedre) care poartă anterele.

antofor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthophore)

1. axă florală, între caliciu și corolă, care poartă petalele, staminele și pistilul.

ascofor

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ascophorum
2. FR ascophore
3. EN ascophore
4. DE Ascophore
5. RU aскофор
6. HU aszkofórum, aszkusztartó

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatiză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abattis)

1. (mil.) obstacol artificial format din copaci tăiați; baraj realizat din copaci culcați cu vârful spre inamic.

abcede

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abcéder, lat. abscedere)

1. a (se) transforma în abces; a supura.

abdomen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace și bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).