Dictionar

fractura

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fracturer)

1. a(-și) produce o fractură.
 

fractură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fracture, lat. fractura)

1. ruptură violentă a unui os sau cartilaj.
2. (fig.) ruptură, despărțire.
3. casură.
4. falie.
 

fracturabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. fracturable)

1. care poate fi fracturat, se poate fractura.
2. (anton.) nefracturabil.
 

fractural, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. fractural)

1. referitor la o fractură; despre sau aparținând unei fracturi.
 

ambroșaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrochage)

1. procedeu de imobilizare în caz de fracturi prin introducerea unei tije metalice în cavitatea medulară a fragmentelor fracturate.
 

angulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (amer. angulation)

1. însușirea de a fi angulos, cu unul sau mai multe unghiuri.
2. (ortopedie) termen folosit pentru a descrie prezența diformității angulare la un os fracturat.
3. măsurarea precisă a unghiurilor.
 

apocopă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocope, lat. apocopa)

1. cădere a consoanei finale a unui cuvânt sau a unei silabe de la sfârșitul acestuia.
2. fractură cu pierderea unei părți a osului.
 

atelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attelle)

1. piesă metalică, din lemn sau material plastic, pentru imobilizarea unui membru fracturat.
 

bazaltic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. basaltique)

1. care este format în întregime sau parțial din bazalt.
2. care se referă la sau care amintește de bazalt.
3. organe ~e = formațiuni vulcanice, sub formă de prisme poligonale (predominant hexagonale), care se formează prin fracturarea progresivă a rocii în timpul răcirii relativ lente a bazaltului.
 

calus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calus, lat. callum, îngropare)

1. țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os.
2. ~ vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi.
3. țesut vegetal de cicatrizare a organelor rănite.