Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fraction, lat. fractio)
1. parte dintr-un întreg; fragment.
2. grupare politică organizată care se împotrivește liniei generale a partidului sau se desolidarizează într-o problemă anumită.
3. ~ parlamentară = grup parlamentar compus din reprezentanții aceluiași partid.
4. lichid obținut prin fracționarea unui amestec de substanțe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infraction, lat. infractio)
1. încălcare cu vinovăţie a unei legi penale.
2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropologique)
2. şcoală ~ă = a) şcoală întemeiată de Lombroso, care concepea infracţiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susţine în mod eronat că viaţa socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Arrest, it. arresto)
1. deţinere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracţiune.
2. locul acesteia; închisoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. came)
1. proeminenţă pe un ax servind spre a ridica, pentru o anumită fracţiune din perioada de mişcare a axului, o tijă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coïnculpé)
1. inculpat împreună cu alţii în aceeaşi infracţiune penală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. correctionnel)
1. care pedepseşte o infracţiune.
2. închisoare ~ă = sancţiune privativă de libertate, în anumite sisteme penale, pentru săvârşirea unei infracţiuni.