Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. frauder, lat. fraudare)
1. a comite o fraudă; a defrauda.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fraude, lat. fraus, -dis)
1. act de rea-credinţă cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat., it. defraudare)
1. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituţie etc.); a înşela, a escroca; a frauda.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (frauda)
1. acțiunea, faptul de a frauda; înșelare, defraudare.
2. săvârșire a unei fraude; defraudare.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (cf. it. fraudatore)
1. persoană care fraudează; defraudator, înșelător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banqueroute, it. bancarotta)
1. situaţie a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (copia)
1. acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiere, imitație.
2. reproducerea automată a unei piese, a unui text etc.
3. fraudă a unui student care copiază în timpul unui examen.
4. reproducere nerecunoscută a unei lucrări originale sau a unei părți a acesteia; plagiat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat., it. defraudare)
1. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituţie etc.); a înşela, a escroca; a frauda.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. éoanthropus)
1. maimuţă antropoidă fosilă foarte asemănătoare cu omul; omul de Piltdown.
2. (Notă) Omul de Piltdown a fost o fraudă paleoantropologică în care fragmente osoase au fost prezentate ca rămășițe fosilizate ale unui om timpuriu necunoscut anterior. Înșelătoria a fost demonstrată definitiv abia în 1953, la 41 de ani de la presupusa descoperire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escroquerie)
1. înşelătorie, pungăşie, şarlatanie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. frauder, lat. fraudare)
1. a comite o fraudă; a defrauda.