Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. général, rus. gheneral)
1. cel mai mare grad în ierarhia militară; (p. ext.) şef al unei armate, comandant militar.
2. superior al unui ordin religios.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. général, lat. generalis)
1. adj. comun, aplicabil unui mare număr de persoane, ființe sau obiecte dintr-o anumită categorie.
2. care privește pe toți, la care ia parte multă lume.
3. universal.
4. care privește, se ocupă de ceva în linii mari, în ceea ce are esențial.
5. (despre noțiuni) care rezultă dintr-o generalizare.
6. care are loc, există pe o mare întindere.
7. (despre funcții, grade etc.) de rang superior; care poartă răspunderea unei direcții, a unei instituții, întreprinderi etc.
8. s. n. categorie desemnând unitatea trăsăturilor fundamentale, esențiale ale unei clase de obiecte și procese, care se manifestă ca lege a existenței și dezvoltării acestora.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. généralissime, it. generalissimo)
1. comandant suprem al armatei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. généraliste)
1. (medic) care practică medicina generală, fără o strictă specializare; (medic) internist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. généralité, lat. generalitas)
1. calitate, natură a ceea ce este general.
2. (pl.) idei cu caracter general.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. généraliser)
1. tr. a da o formulare sintetică, generală; (log.) a efectua procesul de generalizare.
2. a aplica ceea ce este special unui caz altor cazuri asemănătoare; a lărgi, a mări sfera de aplicare.
3. refl. (despre boli) a se extinde în întregul organism.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acorie, cf. gr. kore „pupilă”)
1. (med.) absență congenitală a pupilei, asociată în general cu aniridia (absența irisului).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. adagium)
1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentinţă populară, aforism, apoftegmă, dicton.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aérosolthérapie)
1. (med.) terapie care constă în administrarea de aerosoli pe căile respiratorii, în general pentru a administra medicamente care vor acționa local asupra căilor respiratorii, pentru a umidifica tractul respirator sau pentru a fluidifica secrețiile bronșice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphtose)
1. boală infecţioasă generală, datorată unui ultravirus, prin leziuni veziculo-ulceroase de tipul aftelor, cu debut brusc.