geometric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. géométrique, lat. geometricus)

1. care formează obiectul geometriei, de geometrie.
2. loc ~ = figură plană sau în spațiu ale cărei puncte se definesc toate prin aceeași proprietate.
3. (fig.) în forma figurilor geometrice; regulat, schematic.
4. stil ~ = stil ornamental bazat pe combinații de figuri geometrice, caracteristic producțiilor artistice ale orânduirii primitive și începutului artei grecești.
5. (fig.) precis, (riguros).

geometricește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (geometric + -ește)

1. într-un mod geometric; ca în geometrie.
2. (înv.) într-un mod care prezintă acuratețea și rigoarea geometriei; inginerește.
3. (var.) (înv.) gheometricește.

geometrician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (engl. geometrician)

1. specialist în geometrie; geometru.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

anaglifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaglyphe)

1. sculptură în (baso)relief.
2. procedeu stereoscopic prin care se obţin imagini în relief.
3. desen al unui corp geometric în două culori (roşu şi albastru) care, cu ochelari speciali, dă imaginea unui corp în relief.

analitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.
3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.

arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii.
2. adj. care aparţine arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal.
4. (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.

axoidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. axoid)

1. curbă, loc geometric al axei instantanee de rotaţie în mişcarea unui corp rigid.

bidimensional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bi- + dimensional)

1. (geometrie) referitor la cele două dimensiuni ale planului geometric.
2. care are două dimensiuni; duodimensionat.