Dictionar

gimnastic, -ă I

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gymnastique, lat. gymnasticus, /II/ gr. gymnastike)

1. referitor la gimnastică.
2. s. f. ansamblu de exerciții fizice variate care contribuie la dezvoltarea armonioasă și la întărirea corpului omenesc.
3. (fig.) ~a minții = totalitatea exercițiilor care dezvoltă facultățile intelectuale.
 

acrobație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acrobatie)

1. exercițiu gimnastic echilibristic.
2. arta acrobatului.
3. (pl.) evoluții dificile făcute de un avion.
4. (fig.; pl.) sforțări de a ieși dintr-o încurcătură.
 

aerobic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobique, engl. aerobic)

1. care crește consumul de oxigen al corpului (ex. dans ~).
2. gimnastică ~ă = gimnastică de întreținere executată pe fond muzical cu ritm susținut.
 

agonistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agonistique)

1. adj. referitor la lupte; atletic.
2. (fil.) referitor la lupta de idei.
3. s. f. parte a gimnasticii la vechii greci care cuprindea luptele atletice.
 

aparat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

1. sistem tehnic care servește pentru o operație tehnică, științifică etc.
2. instalație, unealtă pentru exerciții gimnastice.
3. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeași funcție în organism.
4. totalitatea serviciilor unei instituții.
5. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia.
6. totalitatea procedeelor și mijloacelor într-o anumită muncă.
7. ~ științific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o muncă științifică; ~ critic = notele explicative care însoțesc un text, comentat de editor.
 

arabesc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arabesque)

1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.
2. motiv decorativ ornamental din diverse combinații de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.
3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.
4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul și brațul liber spre orizontală.
5. ornament muzical.
6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.
 

basculă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bascule)

1. balanță cu două brațe inegale, pentru greutăți mari.
2. pârghie cu punctul de sprijin la mijloc pe o axă, încât să permită o mișcare oscilatorie liberă.
3. aparat de gimnastică pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice.
4. dispozitiv care permite modificarea poziției în raport cu axa optică a unei părți a aparatului fotografic.
5. partea metalică a armelor de vânătoare cu țevi mobile.