Dictionar

Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Aurocor, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aurochore)

1. (plantă) ale cărei seminţe se răspândesc pe baza greutăţii proprii.


Balanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balance)

1. instrument pentru măsurarea greutăţii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăţi-etalon; cântar.

2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.

3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situaţie cu un asemenea raport.

4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului şi exportului unei ţări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situaţie recapitulativă şi periodică ce regrupează la un moment dat sumele şi soldurile conturilor debitoare şi creditoare; ~ de plăţi = raportul dintre sumele încasate şi plăţile efectuate de către o ţară în relaţiile sale cu alte ţări într-o perioadă de regulă un an.

5. al şaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).


Barimetrie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barymétrie)

1. aprecierea greutăţii animalelor vii pe bază de măsurători.


Barocorie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. barochorie)

1. (bot.) însămânțare pe arealul propriu, datorită greutății fructelor și semințelor.

2. (bot.) metodă de dispersie a semințelor, polenului, sporilor etc. prin gravitație, prin cădere.


Basculă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bascule)

1. balanţă cu două braţe inegale, pentru greutăţi mari.

2. pârghie cu punctul de sprijin la mijloc pe o axă, încât permită o mişcare oscilatorie liberă.

3. aparat de gimnastică pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice.

4. dispozitiv care permite modificarea poziţiei în raport cu axa optică a unei părţi a aparatului fotografic.

5. partea metalică a armelor de vânătoare cu ţevi mobile.