Rezultate secundare (Gândire)):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. discursif, lat. discursivus)
1. (despre cunoaştere, gândire) care deduce o idee din alta prin raţionament.
2. (despre memorie) care se dispersează.
3. care nu se supune unei continuităţi riguroase.
4. (despre vorbire) care se întinde prea mult; declarativ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intuitif)
1. (despre cunoaştere, gândire) care procedează prin intuiţie.
2. metodă ~ă = metodă care îmbină expunerea teoretică cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tortueux, lat. tortuosus)
1. răsucit în spirală; cu curbe repezi.
2. (fig.; despre exprimare, gândire) întortocheat, încâlcit, complicat; penibil.
3. (fig.; despre acţiuni, fapte) ascuns, viclean.