Rezultate principale (Identitate):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. identité, lat. identitas)
1. însuşirea a ceea ce este identic.
2. asemănare, similitudine perfectă.
3. ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
4. (mat.) egalitate între două expresii algebrice, adevărată, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun.
Rezultate secundare (Identitate):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transidentité)
1. identitate sexuală psihică în contradicție cu sexul biologic.
2. identitate plurală, care traversează mai multe definiții (ex. transculturalitate și transidentitate).
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. admirateur, lat. admirator)
1. (persoană) care admiră ceva sau pe cineva.
2. ~ secret = cineva care admiră o altă persoană, dar își păstrează identitatea secretă față de acea persoană.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Anonymität)
1. calitatea sau starea de a fi anonim; însușirea de a fi anonim; anonimat.
2. situația în care identitatea persoanei care acționează este necunoscută.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assonance, it. assonanza)
1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiaşi vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoţită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bulletin)
1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverinţă prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informaţii de actualitate.
4. periodic editat de o instituţie specializată: referate, studii şi informaţii dintr-un anumit domeniu; publicaţie periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaţilor la o alegere.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (comunitar + -ism, cf. fr. communautarisme)
2. doctrină care vizează organizarea societății sub formă de comunități de persoane care împărtășesc aceeași identitate culturală, etnică sau religioasă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat., fr. consensus)
1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înţelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.