Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. illusionner)
1. refl., tr. a (se) amăgi, a(-şi) face iluzii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + iluziona)
1. refl. a-şi face singur iluzii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désillusionner)
1. a face pe cineva să-şi piardă iluziile; a dezamăgi, a decepţiona.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + mistifica)
1. a se mistifica pe sine însuși.
2. a se iluziona, a greşi în judecăţile despre propria persoană.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bovarysme)
1. stare de insatisfacție și autoiluzionare a unei persoane ce se crede altfel decât este și imită felul de a se comporta al altora.
2. tendință de a visa cu ochii deschiși în care visătorul își imaginează că este un erou sau o eroină într-o poveste de dragoste, ignorând în același timp realitățile de zi cu zi ale situației (eponimul Doamna Bovary este un exemplu în acest sens).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (decepţie + -ona)
1. a provoca o decepţie; a deziluziona, a dezamăgi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (decepționa + -ant)
1. care decepționează; dezamăgitor, deziluzionant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (amăgi)
1. faptul de a (se) amăgi, de a (se) înșela, de a atrage prin promisiuni mincinoase etc.
2. faptul de a-și face iluzii zadarnice; iluzionare.