aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acetofan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétophane)

1. folie transparentă din material plastic, pentru conturarea și colorarea imaginilor filmului de animație.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

acvatintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquatinta, fr. aquatinte)

1. procedeu de gravare cu acid azotic, care imită desenul cu tuș.
2. gravura obținută.
3. procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, prin gravarea manuală în cupru și coroziunea chimică.

agfacolor

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (germ. Agfacolor, nume comercial)

1. procedeu ~ = procedeu de fotografiere sau de cinematografiere a unei imagini colorate prin suprapunerea a trei straturi fotosensibile.