Rezultate principale (Imanentă):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanence, lat. immanentia)
1. însuşirea, starea a ceea ce este imanent.
Rezultate secundare (Imanentă):
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. dynamiste)
1. I. referitor la dinamism, sistem filozofic care presupune că materia este animată de forța imanentă.
2. II. adept al dinamismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanentisme)
1. doctrină filozofică potrivit căreia existenţa, realitatea reprezintă proiecţia conştiinţei, este „imanentă” acesteia.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. immanentiste)
1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).
2. II. adept al imanentismului.
3. (antonim) transcendentalism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. négativité)
2. (fil.) principiu, funcţie a negaţiei care se exercită ca tendinţă imanentă a contradicţiei spre autodepăşire şi autodezvoltare.
3. însuşire a unui corp încărcat cu electricitate negativă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. spinozisme)
1. sistem filozofic al lui Spinoza, care profesează credinţa într-o substanţă unică, infinită, cauza imanentă a întregii existenţe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. spinoziste)
1. I. referitor la spinozism; care aparține spinozismului; spinozian.
2. care se referă la filozofia lui Spinoza (care profesează credința într-o substanță unică, infinită, cauza imanentă a întregii existențe).
3. II. adept al spinozismului sau al filozofiei lui Spinoza.