Dictionar

Rezultate principale (Imanentă):

Imanenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanence, lat. immanentia)

1. însuşirea, starea a ceea ce este imanent.


Rezultate secundare (Imanentă):

Dinamist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. dynamiste)

1. I. referitor la dinamism, sistem filozofic care presupune materia este animată de forța imanentă.

2. II. adept al dinamismului.

3. (antonim) mecanicist.


Imanentism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanentisme)

1. doctrină filozofică potrivit căreia existenţa, realitatea reprezintă proiecţia conştiinţei, este „imanentă” acesteia.


Imanentist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).

2. II. adept al imanentismului.

3. (antonim) transcendentalism.


Negativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. négativité)

1. însuşirea de a fi negativ.

2. (fil.) principiu, funcţie a negaţiei care se exercită ca tendinţă imanentă a contradicţiei spre autodepăşire şi autodezvoltare.

3. însuşire a unui corp încărcat cu electricitate negativă.


Spinozism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. spinozisme)

1. sistem filozofic al lui Spinoza, care profesează credinţa într-o substanţă unică, infinită, cauza imanentă a întregii existenţe.


Spinozist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. spinoziste)

1. I. referitor la spinozism; care aparține spinozismului; spinozian.

2. care se referă la filozofia lui Spinoza (care profesează credința într-o substanță unică, infinită, cauza imanentă a întregii existențe).

3. II. adept al spinozismului sau al filozofiei lui Spinoza.