Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compétence, lat. competentia)
1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu.
4. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. métaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)
1. figură de stil constând în a atribui unui cuvânt un înţeles nou pe baza unei comparaţii subînţelese; (prin gener.) figură de stil.
2. cuvântul sau expresia folosită într-o astfel de comparație implicită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (simplu + -itate)
1. însuşirea de a fi simplu; simplicitate.
2. lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament; sinceritate.