Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. impliquer, lat. implicare)
1. tr. a atrage după sine, a include; a avea (ceva) drept consecinţă imediată.
2. a amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces.
3. refl. a se angaja, a se amesteca într-o afacere, într-o situaţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (dez- + implica)
1. a scoate (pe cineva) din cauză.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (implica)
1. acțiunea de a implica și rezultatul ei; implicat, implicație.
2. amestecarea sau includerea cuiva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. implication, lat. implicatio)
1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.
2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces.
3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers.
4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua.
5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. aéroporté)
1. transportat pe calea aerului (nu implică aterizarea); aerotransportat.
2. trupe ~e = trupe parașutate deasupra destinației lor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agamie, lat. agamia)
1. (biol.) înmulţire asexuată care nu implică fecundaţie.
2. lipsă a unui regim juridic privind căsătoria în societatea primitivă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. anthobiology)
1. zonă de cercetare ecologică care studiază factorii evolutivi care au modelat structurile, comportamentul și aspectele fiziologice implicate în înflorirea plantelor; biologie florală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biocycle)
1. ciclu de viaţă evolutiv al unui organism.
2. totalitatea transformărilor ciclice din natură implicând toate organismele vii.
3. subdiviziune a biosferei care cuprinde biocenozele.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)
1. de cauză, referitor la cauză.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.
3. (log.) implicaţie ~ă = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.