Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. araméen, sem. aramaik)
1. limbă semitică, una dintre cele mai importante ale antichității; arameană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attentisme)
1. politică, atitudine de tergiversare, de oportunism în luarea deciziilor importante.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aula, germ. Aula)
1. (ant.) curte în faţa locuinţelor importante în jurul căreia se grupau dependinţele.
2. (în evul mediu) curte princiară.
3. sală de conferinţe, cursuri sau festivităţi (în incinta unei instituţii).
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + caracteriza)
1. a-şi caracteriza propria persoană (prin enunțarea celor mai tipice sau importante caracteristici).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractéristique)
1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.
2. s. f. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc.
3. partea întreagă a unui logaritm.
4. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru.
5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic.
6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)
1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.