Dictionar

Rezultate secundare (Imuabil,):

Imuabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. immuable)

1. care nu se schimbă niciodată; constant, permanent, etern; imutabil.


Imuabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immuabilité)

1. însuşirea a ceea ce este imuabil; permanenţă, fixitate; imutabilitate.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Dogmă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dogme, lat., gr. dogma)

1. învăţătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toţi adepţii ei, care nu poate fi supusă criticii.

2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic şi aplicată rigid, fără a ţine seamă de condiţiile concrete.


Imuabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immuabilité)

1. însuşirea a ceea ce este imuabil; permanenţă, fixitate; imutabilitate.


Imutabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. immutable, lat. immutabilis)

1. care nu se schimbă; care nu este supus schimbării, vorbind despre lucruri eterne; imuabil.

2. (antonim) mutabil.


Imutabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. immutabilité, lat. immutabilitas)

1. caracterul a ceea ce nu se poate schimba, calitatea a ceea ce este imutabil; permanență, fixitate, imuabilitate.

2. (anton.) mutabilitate.


Invariant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., engl. invariant, germ. Invariant)

1. adj. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări.

2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă.

3. s. m. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică.

4. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut.

5. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile.