Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., engl. invariant, germ. Invariant)
1. adj. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări.
2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă.
3. s. m. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică.
4. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut.
5. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. mégarique)
1. adj. școală ~ă = școală filozofică grecească întemeiată de Euclid din Megara, care căuta să unească etica idealistă a lui Socrate cu doctrina eleată asupra existenței imuabile, susținând că singura existență reală ar fi binele.
2. adj., s. m. (adept) al acestei școli.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. métaphysique, /II/, lat. metaphysica, gr. metaphysiki, germ. Metaphysik)
1. adj. referitor la metafizică.
2. s. f. parte a filozofiei idealiste, având ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simțuri, care depășesc cadrul experienței.
3. metodă de cunoaștere, opusă dialecticii, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale fenomenelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (pan- + matematism, după fr. panmathématisme)
1. concepţie metafizică potrivit căreia universul ar fi supus unui principiu ordonator de natură matematică, desfăşurarea fenomenelor universale fiind subordonată unor constante numerice şi reguli matematice imuabile; doctrina unei matematici universale.