Dictionar

indicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indication, lat. indicatio)

1. îndrumare, informație, indiciu, lămurire.
 

contraindicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-indication)

1. situație (nedorită) în care aplicarea unei terapii provoacă prejudicii bolnavului.
 

accelerando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. accelerando)

1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai repede, grăbind.
2. indicație de tempo care cere interpretului accelerarea, creșterea mișcării; incalzando.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.
 

affabile

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. affabile)

1. (muz.) (ca indicație de execuție) afabil, grațios.
 

affrettando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. affrettando, cf. affrettare „a grăbi”)

1. (muzică) (ca indicație de execuție) în ritm grăbit, accelerând.
2. indicație muzicală care arăta o accelerare a timpului în executarea unui pasaj.
3. (var.) affretando, affrettando.
 

agitato

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. agitato)

1. (muz.) (ca indicație de execuție) cântat sau jucat într-o manieră agitată.
 

alla breve

Parte de vorbire:   loc. adv.  
Etimologie: (it. alla breve)

1. (muz.) indicație potrivit căreia o piesă scrisă în măsura de patru timpi se execută în doi timpi.