Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. infirme, lat. infirmus)
1. schilod, neputincios, invalid.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. infirmer, lat. infirmare)
1. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. infirmable)
Parte de vorbire: s.
Origine: (infirma)
2. (jur.) înlăturare a unui act al organelor de anchetă penală sau a unui mandat de către organele ierarhice superioare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. infirmatif)
1. care anulează (o sentinţă).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infirmerie)
1. local (încăpere) într-o cazarmă, într-un internat etc. unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anormal)
1. contrar regulilor, normelor.
3. (despre oameni) care prezintă infirmităţi fizice sau psihice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appel)
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acţiune făcută de o instanţă judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanţă inferioară.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. brancardier)
1. infirmier pentru ridicarea şi transportul răniţilor cu brancarda.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. cléuasme, gr. kleuasmos)
1. figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat.
2. figură retorică constând în practicarea autodeprecierii în speranța unei infirmări de către interlocutor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. confirmatif)
1. care confirmă, care aduce confirmare.
2. (drept) care aprobă și menține o decizie anterioară.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. confutatio, fr. confutation)
1. act de respingere sau infirmare; discurs sau scriere de refutare; refutație.