informație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. information, lat. informatio)

1. știre, veste, comunicare.
2. lămurire asupra cuiva sau a ceva; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvor, sursă.
3. noțiune centrală a teoriei comunicațiilor și a ciberneticii, desemnând elementele noi în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în structura unui mesaj, în semnificația unui simbol.
4. teoria ~i = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor.
5. ~ genetică = totalitatea materialului genetic dintr-o celulă.

dezinformație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. dezinformaţiia)

1. faptul de a dezinforma; dezinformare, dezinformat.
2. set de practici și tehnici de comunicare menite să influențeze opinia publică prin diseminarea deliberată de informații false, distorsionate sau părtinitoare.
3. (antonim) informare.

meteoinformație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (meteo + informaţie)

1. informație meteorologică.

suprainformație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (din supra- + informație , după fr. surinformation)

1. informație bogată, abundentă; exces de informații; suprainformare.

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.

adresabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adressable)

1. (inform.; despre o memorie) care permite a se ajunge direct la singura informație căutată.

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.

articol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. articulus, it. articolo, fr. article)

1. expunere într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare.
2. subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc.
3. diviziune a unui buget, a unui plan financiar.
4. obiect de comerț.
5. parte de vorbire flexibilă, care însoțește substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit.
6. fiecare dintre fragmentele diferitelor părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor.
7. fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal.
8. (inform.) element logic al unei înregistrări dintr-un fișier, cea mai mică unitate de informație utilă prelucrată de un program.

atribut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attribut, lat. attributum)

1. însușire esențială proprie unei ființe, unui fenomen, lucru etc.
2. semn distinctiv, simbol al unei funcții, al unui personaj alegoric.
3. parte secundară a propoziției care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
4. (inform.) informație care însoțește o categorie sintactică.

bit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. bit)

1. (inform.) unitate elementară de informație, cantitatea obținută în urma actului de alegere între două alternative echiprobabile.
2. cifră în sistemul de numerație binară.