Dictionar

inocenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. innocenter)

1. a declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neștiutor; a dezvinovăți, a justifica.
 

inocență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. innocence, lat. innocentia)

1. curățenie sufletească, nevinovăție; candoare.
2. (ir.) naivitate, simplitate; ignoranță.
 

adamit, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adamite)

1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.
 

candoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. candeur, lat. candor)

1. curățenie, puritate morală, nevinovăție.
2. naivitate, ingenuitate, inocență.
 

ingenuu, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (lat. ingenuus, fr. ingénu)

1. I. care dovedește ingenuitate; care dă dovadă de o franchețe inocentă și naivă.
2. II. (teatru, cinem.) rol care prezintă o tânără fată naivă; (prin ext.) persoană candidă.
3. I. (antonime) incredul, mefient, neîncrezător.