Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allusion, lat. allusio)
1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situaţie etc., fără a se exprima direct.
2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenţia de a face să se înţeleagă altceva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. contrarier)
1. a şoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicţie cu convingerile, aşteptările, dorinţa sau intenţia sa).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quasi-délit)
1. (jur.) fapt ilicit care, comis fără intenţia de a vătăma, cauzează totuşi o daună, putând da naştere la o acţiune civilă pentru daune-interese.
2. (jur.) daune cauzate neintenționat cuiva prin imprudență sau neglijență.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. décoder)
1. a descifra un mesaj transmis pe baza unui cod; a decodifica.
2. a descoperi cheia de codare a unui text pentru a-l face comprehensibil.
3. (prin ext.) a înțelege sensul unei afirmații, intenția acesteia; a pătrunde.
4. (anton.) a coda, a codifica.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effraction, lat. effractio)
1. spargere cu intenţia de a fura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. essai)
1. studiu de proporții reduse asupra unor probleme filozofice, literare, științifice etc., care expune un punct de vedere personal, fără intenția de a epuiza subiectul.
2. încercare; probă.
3. probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj.
5. (rugbi) așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor.