intersecţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intersection, lat. intersectio)

1. încrucişare de drumuri publice; întretăiere.
2. (mat.) mulţimea punctelor comune a două linii, suprafeţe, corpuri etc.
3. operaţie care asociază la două sau mai multe mulţimi date mulţimea elementelor comune tuturor mulţimilor date.

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.

apertură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aperture, lat. apertura)

1. deschizătură, orificiu.
2. grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii unui fonem.
3. caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecţie al axei obiectivului cu planul acestuia.

autumnal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. autumnalis, fr. autumnal)

1. de toamnă.
2. (astr.) punct ~ = unul din cele două puncte de intersecţie, dintre eliptică şi ecuatorul ceresc.

concurenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concurrence)

1. rivalitate între industriaşi sau comercianţi pentru acapararea pieţei, pentru obţinerea unor profituri cât mai mari etc.
2. întrecere, luptă pentru întâietate.
3. (biol.) relaţie interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleaşi resurse de mediu.
4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun.
5. punct de ~ = punct de intersecţie a dreptelor concurente.

diedru

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dièdre)

1. figură geometrică din două semiplane limitate de aceeaşi dreaptă, de intersecţie.
2. (adj.) unghi ~ = unghi care se formează prin intersectarea a două plane.

draconitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. draconitique)

1. referitor la linia care uneşte punctele de intersecţie ale orbitei Lunii cu planul eclipticii.