chiasm
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. chiasme, cf. gr. chiasma – încrucișare)
Etimologie: (fr. chiasme, cf. gr. chiasma – încrucișare)
1. figură de stil constând în așezarea inversată a două perechi de cuvinte, pentru a forma o antiteză.
2. semn în formă de χ (khi) care indică, pe marginea unui manuscris, un pasaj dezaprobat.
3. (anat.) încrucișare în formă de x a prelungirilor nervoase ale nervului optic care face posibilă simultaneitatea vederii binoculare; chiasmă.