Dictionar

ditionic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dithionique)

1. acid ~ = acid oxigenat al sulfului, rezultat prin oxidarea acidului sulfuros.
 

ionic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ionique)

1. care se referă la ioni.
 

ionic, -ă 1

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. ionique, lat. ionicus)

1. adj. ordin ~ = ordin arhitectonic cu coloane zvelte și capitelul cu două volute laterale.
2. (despre elemente arhitectonice, clădiri) în stil ionic.
3. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală coincide cu aceea a modului major natural.
4. s. m. picior de vers antic format din două silabe lungi și două scurte.
5. ritmul corespunzător.
 

propionic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. propionique)

1. acid ~ = acid, omolog superior al acidului acetic, derivat din propan, în unele sinteze organice.
 

acipensericultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. acipenser, sturion + -cultura)

1. ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea sturionilor; sturionicultură.
 

aeroelectronică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéroélectronique)

1. aplicarea tehnicilor electronice în domeniul aviației; avionică.
 

balustru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balustre)

1. stâlp scurt, bombat la partea inferioară, dintr-o balustradă.
2. parte laterală a capitelului ionic.
3. compas pentru trasarea circumferințelor de diametru mic.
 

bionic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bionique)

1. adj. referitor la bionică.
2. s. f. știință care studiază procesele biologice și structura organismelor vii, cu scopul de a găsi în ele modele pentru tehnică; biotehnică.
 

bionician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. bionicien)

1. specialist în bionică; bionist.
 

biotehnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. biotechnics)

1. adj. referitor la biotehnică.
2. s. f. bionică.