Dictionar

istorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., gr. historia, it. istoria, după fr. histoire)

1. proces obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură și societate.
2. știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate.
3. știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării faptelor într-un anumit domeniu.
4. expunerea critică a unor fapte istorice.
5. povestire, narațiune.
6. (fam.) întâmplare, pățanie; poznă.
 

etnoistorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. ethnohistory)

1. disciplină care studiază istoria unei comunități etnice.
2. știință umană care studiază istoria din punct de vedere etnologic și etnologia din punct de vedere istoric.
 

geoistorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. géohistoire)

1. știință istorică fondată de istoricul francez Fernand Braudel, care se concentrează pe studiul dinamicii dintre o societate din trecut și structura geografică care o susține.
 

metaistorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métahistoire)

1. filozofie a istoriei.
 

preistorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préhistoire)

1. perioadă în istoria omenirii anterioară apariției primelor documente scrise.
2. studiul acestei perioade.
 

protoistorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. protohistoire)

1. perioadă între preistorie și istorie, epoca fierului.
 

actualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actualisme)

1. principiu de cercetare și interpretare a istoriei Pământului pe baza comparării fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale.
 

alodialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. allodialisme)

1. (istorie) formă de proprietate feudală, bazată pe alodiu; alodialitate.
 

anistoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (an- + istoric, cf. fr. anhistorique)

1. situat în afara realităților concret-istorice.
2. fără a ține cont de istorie, de contextul istoric.
 

antichitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antiquité, lat. antiquitas)

1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații.
2. perioadă istorică mergând de la începuturile istoriei scrise până la căderea romei.
3. vechime foarte îndepărtată.
4. obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică.
5. (fam.) obiect de modă veche.
6. (var.) (înv.) anticitate, (înv.) anticvitate.
 

aprecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. apprecatio)

1. (istorie) scurtă rugăciune finală de binecuvântare în documentele medievale.
2. (prin ext.) formulă de încheiere.
 

arheoastronomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arheo- + astronomie)

1. disciplină care studiază datele astronomiei arhaice după simbolurile iconografice din preistorie.