Dictionar

iuțeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (iuți + -eală)

1. caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune.
2. gust înțepător, pișcător, picant; iuțime.
3. mânie; violență.
4. (loc. adv.) cu ~a fulgerului = extrem de repede, fulgerător.
 

celeritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. célérité, lat. celeritas)

1. iuțeală, repeziciune, viteză.
2. viteza de propagare a undei, a perturbației printr-un mediu fluid în repaus.
 

rapiditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rapidité, lat. rapiditas)

1. însușirea a ceea ce este rapid; repeziciune, iuțeală.
 

scamatorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (scamotor + -ie)

1. faptă, acțiune care pare la prima vedere miraculoasă, dar care se bazează pe dibăcia și pe iuțeala gesturilor cu care este făcută; arta de a face astfel de fapte: prestidigitate.
2. (fig.) înșelătorie, potlogărie.
 

TAHO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. takhos „viteză, iuțeală”)

1. „viteză, iuțeală, turație”.
 

trombă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. trombe, it. tromba)

1. coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală.
2. în ~ = vertiginos, rapid.
3. coloană de fum, de praf, ridicată de un vânt puternic; vârtej.
4. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioară, prin care se face aerisirea încăperilor de sub punte.
 

VELO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. vélo-, cf. lat. velox „iute, rapid”)

1. „alergare, iuțeală, viteză”.