Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jonction)
1. legătură, unire, cuplare; locul unde se face o legătură; junctură.
2. element de circuit care realizează contactul între doi semiconductori diferiți.
3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propoziții ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu funcție de relație.
4. (mil.) loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adjonction)
1. acțiunea de a adăuga; rezultat al acestei acțiuni; unire, alipire.
2. (antonime) defalcare, (înv.) supresiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. injonction)
1. presiune, intervenţie puternică asupra cuiva; ordin precis.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. injonctif)
1. cu caracter de injoncţiune.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (joncţi[une] + -ona, cf. fr. jonctionner)
1. a face o joncţiune; a lega.
2. (tehn.) a conecta două piese așezate cap la cap.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (joncţiune + -onal)
1. referitor la joncţiune; realizat prin joncţiune.
2. (anatomie) care realizează o joncțiune între două organe.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. iunctura, fr. joncture)
1. legătură, loc de unire, joncțiune; (special.) locul de unire a două formaţiuni anatomice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. lacunaire)
1. care prezintă lacune, goluri, spații goale; care este incomplet; lacunos.
2. (despre minerale) cu interstiţii în punctele de joncţiune.
3. sistem ~ = ansamblu de cavităţi discontinue care umplu interstiţiile celulelor, ţesuturilor şi organelor.
4. (patol.) amnezie ~ă = amnezie care se referă la o perioadă limitată și relativ scurtă din trecut.
5. (antonime) complet, integral, întreg.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. raphé, gr. raphe)
1. linie de joncţiune a două jumătăţi simetrice ale unei formaţii anatomice sau ale unui organ.