Dictionar

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

adulator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. adulateur)

1. (persoană) care adulează cu insistență, adesea din josnicie sau interes propriu; lingușitor.
 

animal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. animal)

1. s. n. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc.
2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte.
3. adj. de animal, propriu animalelor.
 

animalic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. animalisch)

1. specific animalelor.
2. (fig.) josnic, brutal, inuman.
 

catharsis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catharsis, gr. katharsis)

1. concept estetic, la Aristotel, pentru a defini efectul „purificator” al artei, în special al tragediei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiuni (josnice), prin trăirea unui sentiment de maximă tensiune.
2. (psihan.) efect terapeutic prin descărcarea unei trăiri refulate.