afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declarație scrisă sub jurământ în fața instanței judecătorești (autentificată).

beghină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. béguine)

1. călugăriță văduvă sau celibatară, din evul mediu, care, fără a fi pronunțat un jurământ, trăia în mănăstire, constituind confrerii caritative.

confirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confirmation, lat. confirmatio)

1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie.

conjurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. conjuration, lat. coniuratio)

1. mașinație creată de un grup de indivizi, legați împreună printr-un jurământ de loialitate, cu scopul de a răsturna puterea existentă; complot.
2. (prin ext.) acțiune desfășurată în comun și în cel mai mare secret de mai multe persoane împotriva cuiva sau a ceva.
3. (var.) conjurațiune.

deferi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déférer, lat. deferre)

1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.)2. a supune spre judecare în fața justiției.
2. a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției.

depune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. deponere, după fr. déposer)

1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziție.