Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. qualité, lat. qualitas)
1. sinteza laturilor şi însuşirilor esenţiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor.
2. însuşire (bună sau rea); caracteristică pozitivă.
3. (log.) însuşire a unei judecăţi predicative de a fi afirmativă sau negativă.
4. situaţie, poziţie, titlu, condiţie care constituie sau dă un anumit drept.
5. (şah) diferenţa de valoare dintre un turn şi un nebun sau un cal.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. négatif, lat. negativus, germ. negativ)
1. adj. care neagă, tăgăduiește ceva.
2. care reprezintă o negație.
3. (log.; despre judecăți) care enunță lipsa apartenenței însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
4. ostil progresului; distructiv.
5. (despre numere) mai mic decât zero.
6. s. n. imagine obținută pe un material fotosensibil, prin redarea inversată a tonurilor și a laturilor subiectului fotografiat.
7. (poligr.) literă albă pe fond închis.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. périmètre, gr. perimetros, germ. Perimeter)
1. suma lungimilor laturilor unui poligon.
2. contur, limită a unei zone (dintr-un teren).
3. (fig.) sferă, cuprins, domeniu.
4. (med.) instrument pentru măsurarea câmpului vizual.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. synthèse)
1. metodă de cunoaștere constând din recompunerea unui tot din părțile sale componente.
2. reunire.
3. lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc.
4. (mil.) document de raportare a situației și informare a eșalonului superior, la sfârșitul zilei de luptă sau al unei acțiuni.
5. operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli.
6. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori.
7. recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță.
8. ~a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane.
9. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare.
10. (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza și antiteza).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. trilatération)
1. metodă geodezică bazată pe măsurarea laturilor unui ansamblu de triunghiuri.