Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinomycétales)
1. ordin de bacterii ramificate, amintind de ciuperci.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. affabile)
1. (muz.) (ca indicație de execuție) afabil, graţios.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. agile)
1. (muz.) cu agilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. agonalia)
1. întreceri atletice la vechii greci.
2. serbări romane în cinstea zeului Ianus.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. amabile)
1. (muzică) marchează o execuție grațioasă și plăcută.
Parte de vorbire: numeral colectiv
Origine: (lat. ambo, -ae, it. ambe)
1. fiecare dintre cei doi; și unul și altul; amândoi.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)
1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., sp. abaca, cf. tagalog. abaka)
1. bananier din Filipine, care are fructele necomestibile și pețiolurile frunzelor lungi din care se obțin fibre textile.
2. fibră textilă obținută din pețiolurile frunzelor acestui bananier; cânepă de Manilla.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactériémique)
1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abat-jour)
1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.