abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

antipapă

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antipape)

1. pretendent nerecunoscut de Biserica Romano-Catolică la titlul de papă; papă fals, ales pe cale ilegală.

arest

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Arrest, it. arresto)

1. deținere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracțiune.
2. locul acesteia; închisoare.

autoapărare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. autodéfense)

1. apărare personală, apărare prin mijloace proprii împotriva unui atac; (rar) autoapărat.
2. legitimă apărare, autorizare legală și imediată de a se apăra, inclusiv prin folosirea unor mijloace care ar fi interzise în alte circumstanțe.

caduc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caduc, lat. caducus)

1. lipsit de trăinicie, șubred; (prin ext.) care este perimat, depășit sau nu mai este valabil.
2. (despre organe vegetale) care cade în fiecare an; care cade înainte de vreme.
3. (despre formațiuni cornoase la animale) care cade periodic.
4. (despre legate, donații) care nu mai are putere legală.
5. (antonime) marcescent, persistent, peren, sempervirent.

capacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învățat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare.