antinomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)

1. tendință de negare a legilor sau legalității.
2. (teol.) doctrină care propovăduiește, în numele supremației grației, indiferența față de legi.

antirealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiréalisme)

1. negare a realității obiective, a existenței și a legilor sale.

autonomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autonomie, lat. autonomia)

1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință.
2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
3. autoconducere.
4. distanță maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.
5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.

birocratism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm)

1. interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocrație.

chimism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chimisme)

1. totalitatea fenomenelor naturale (organice) care se produc în virtutea legilor de care se ocupă chimia.
2. ~ gastric = probă de laborator prin care se studiază sucurile gastrice.

cosmonomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosmonomie)

1. totalitatea legilor care guvernează universul.