Dictionar

Rezultate principale (Legătură):

Legătură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. ligatura)

1. legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune.

2. spec. mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură.

3. conectare a mai multor elemente de circuit electric.

4. unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc.

5. forță de ~ = forță care leagă între ei atomii unei molecule.

6. energie de ~ = energie eliberată la formarea unui sistem material.

7. mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.).

8. piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva.

9. basma.

10. (înv.) cravată.

11. fașă, bandaj.

12. coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc.

13. grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi.

14. relație între fenomene, persoane, colectivități etc.

15. relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie.

16. (mai ales la pl.) relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți.

17. contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc.

18. agent de ~ = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc.

19. om de ~ = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc.

20. (înv.) acord, înțelegere, convenție.

21. concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări.

22. (în loc. prep.) în ~ cu... = referitor la...

23. (fig) întărire.


Rezultate secundare (Legătură):

Alegătură

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (alege + -(ă)tură)

1. alegere proastă; (înv.) alesătură.


înțelegătură

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (înțelege + -ătură)

1. posedare a unei idei clare și precise despre un lucru; înțelegere, înțeles.

2. (înv.) pătrundere cu mintea; înțelegere, înțeles.

3. (înv.) receptare a ceea ce vrea spună cineva; înțelegere, înțeles.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.

2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.

3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.

5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.

6. a neglija, a lăsa în voia...

7. a înceta de a utiliza.

8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.

9. a se încrede, a se preda.

10. a se neglija.

11. a-și pierde curajul.

12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.


Acherontic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. achérontique)

1. (mitologia greacă) în legătură cu Acheron, râul subpământean din infern.

2. subpământean.

3. (var.) aherontic.


Actuarial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actuariel)

1. efectuat de actuar (specialist în statistică și probabilități aplicate operațiunilor de asigurări și finanțare).

2. care are legătură cu actuarii și profesia lor.

3. se referă la metodele matematice utilizate de actuari.


Aderenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.

2. bridă.

3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.

4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.

5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.

6. aderare, solidarizare conştientă.

7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).


Aferent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.

2. care se cuvine, revine cuiva.

3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.