Rezultate principale (Locul,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. locule, lat. loculus)
1. cavitate săpată în pereţii mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului.
2. (bot.) cavitate mică a unui organ (ovar, antenă); lojă (4).
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
4. DE Fach; Plätzchen; Kammer
Rezultate secundare (Locul,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. flocule, lat. flocculus)
1. fiecare dintre regiunile discului solar care apar pe fotografii sub formă de nori strălucitori.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR lieu classique; endroit classique
3. EN type-locality
4. DE Originalfundort; klassicher Fundort
5. RU клaссичиское местонaхождение
6. HU klasszikus hely, eredeti lelőhely
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT locus insertions
2. FR emplacement
3. EN place of attachement
4. DE Ansatzstelle
5. RU место прикрепления
6. HU illeszkedés helye
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. loculaire)
1. împărţit în mai mulţi loculi (2); închis în alveole.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
5. RU rнездчaтый
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. aborigène, lat. aborigines)
1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ad interim, între timp)
1. inv. care ţine locul titularului; interimar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adduction, lat. adductio)
1. mişcare de apropiere a unui membru de planul de simetrie al corpului.
2. dirijare a apelor către locul de distribuire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)
1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. allocinésie)
1. tulburare de motricitate constând în executarea fără voie a altei mişcări în locul celei dorite.