Dictionar

Rezultate secundare (Lucru;):

Involucru

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. involucre, lat. involucrum)

1. (bot.) totalitatea bracteelor de la baza unei umbele sau dimprejurul unui capitul.

2. (bot.) mulțimea de bractee care formează, la baza unor inflorescențe, un fel de coleretă (guleraș); spată, (rar) spat.

3. (bot.) membrană care înveleşte pălăria unor ciuperci înainte de a ieşi din pământ.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abhora

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. abhorrer, lat. abhorrere „a se îndepărta cu oroare de”)

1. a avea oroare, aversiune pentru un lucru sau persoană; a urî, a detesta.


Abnormitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.

2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.


Abominaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.

2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.

3. (rar) cultul idolilor, păgânism.


Absolutiza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.

2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.


Abstenţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinenţă.

2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.