Dictionar

Rezultate principale (Manieră.):

Manieră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. manière)

1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă şi cuviincioasă.

2. fel, mod, procedeu.

3. ansamblu de procedee şi mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc.

4. afectare, artificialitate în stil.


Rezultate secundare (Manieră.):

Manierat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. maniéré)

1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase.

2. (despre stil) afectat; meşteşugit; artificial.


Academism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académisme)

1. imitaţie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii.

2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece şi convenţional.

3. fel de a se comporta academic.


Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Agitato

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. agitato)

1. (muz.) (ca indicație de execuție) cântat sau jucat într-o manieră agitată.


Autopastişă

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + pastişă)

1. imitaţie a propriilor procedee artistice; manieră, şablon.


Badinaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. badinage)

1. acțiunea de a glumi; ceva ce cineva face, spune sau scrie într-o manieră glumeață; glumă, şagă.


Bonomie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bonhomie)

1. manieră de a fi și de a acționa care dezvăluie bunătate, simplitate, chiar și în cele mai mărunte lucruri; atitudine, caracter de bonom.

2. (antonime) aroganță, suficiență.