maxim 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. maximum)

1. maximum.
2. (mat.) valoare a unei funcţii într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine.

maxim, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. maximus, fr. maxime)

1. adj. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal.
2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei.
3. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții.
4. (met.) centru de înaltă presiune atmosferică.

maximă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maxime, lat. maxima)

1. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu.

maximafil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. maximaphile)

1. adj. referitor la maximafilie.
2. s. m. f. maximafilist.

maximafilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maximaphilie)

1. ramură a filateliei care se ocupă cu colecţionarea de ilustrate maxime.

maximafilist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maximaphiliste)

1. cel care se ocupă cu maximafilia; maximafil (II).

acmee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.

acribologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acribologie)

1. folosirea preciziei maxime în cercetarea ştiinţifică.
2. precizie în folosirea cuvintelor.

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentinţă populară, aforism, apoftegmă, dicton.

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă şi expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentinţă.

aforistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphoristique)

1. care are forma sau caracterul unui aforism, care enunță o maximă sumară a înțelepciunii.
2. care se referă la sau care conține aforisme, maxime sau sentințe; gnomic.

album

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. album)

1. volum special legat în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poştale etc.
2. caiet în care se scriu versuri, maxime.
3. carte mare cuprinzând ilustraţii, fotografii etc.
4. colecţie de melodii ale unui cântăreţ, ale unei formaţii pe un singur disc.