emerge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. émerger, lat. emergere)

1. (despre corpuri, radiații) a ieși, a țâșni la suprafață din apă.
2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta.

imerge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. immerger, lat. immergere)

1. a scufunda, a funda un corp într-un mediu fluid.

premerge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (pre- + merge)

1. a preceda.

submerge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. submerge, lat. submergere)

1. a inunda, a acoperi cu apă.
2. a scufunda, a băga complet într-un lichid.
3. (fig.) a invada, a năpădi, a copleși.

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputința de a merge normal.

aferent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.
2. care se cuvine, revine cuiva.
3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.

alură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allure)

1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.
2. fel de a merge; ținută, aspect; înfățișare.
3. fel de a acționa, de a se purta; ritm în care se desfășoară o întrecere sportivă.
4. poziția vântului față de o navă.
5. unghiul format de drumul urmat de o navă față de direcția vântului.

ambulatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)

1. adj. care umblă, merge; fără loc stabil.
2. (zool.; despre organe) care servește la mers.
3. (despre tratamente) care nu necesită spitalizare.
4. s. n. dispensar.

avangardă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avant-garde)

1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism.

banieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bannière)

1. (în evul mediu) steag sub care se adunau vasele unui senior, pentru a merge la război.
2. unitate militară feudală.
3. stindard trapezoidal, pe corăbii.