Dictionar

Rezultate principale (Mutare):

Mutare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. muta)

1. acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; schimbare a locului de așezare, a locuinței etc.; mutat.

2. locul unde se așază sau unde a fost așezată o târlă; pășune.

3. schimbare, modificare.

4. mișcare a unei piese la jocul de șah.

5. (înv.) adăpost, locuință.

6. (înv.; fig.; cu determinări ca: „din această viață”, „dintre cei vii” etc.) moarte.

7. (reg.) adăpost al ciobanilor de la munte.

8. (reg.) pământ nelucrat care servește ca pășune.

9. (reg.) stână; parte a stânei unde se ține laptele.

10. (reg.) fiecare dintre găurile din partea de sus a fiularelor de la jug, cu ajutorul cărora se potrivește mărimea locului pentru gâtul vitei înjugate.


Rezultate secundare (Mutare):

Comutare

Parte de vorbire: s.
Origine: (comuta)

1. acţiunea de a comuta; comutaţie.

2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai uşoară.

3. (mat.) operaţie efectuată asupra unui şir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale şirului.

4. fenomenul elaborării unor reflexe condiţionate diferite la unul şi acelaşi stimul în funcţie de schimbarea condiţiilor mediului ambiant.

5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietăţile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).


Mutărea

Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (mutare + -ea)

1. adăpost (al ciobanilor); mutare (mică).


Mutăreț, -eață

Parte de vorbire: adj., s.m.f. (reg.)
Origine: (mut + -ăreț)

1. (om) morocănos, mut; (reg.) mutac.


Permutare

Parte de vorbire: s.
Origine: (permuta)

1. acţiunea de a permuta.

2. (mat.; lingv.; pl.) operaţie prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutaţie.

3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet.


Antisimetric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antisymétrique)

1. opus simetriei.

2. (despre sisteme fizice) care, printr-o transformare simetrică faţă de un centru de simetrie, capătă proprietăţi opuse celor iniţiale.

3. (mat.; despre funcţii) care îşi schimbă semnul prin permutarea variabilelor.


Caracter

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.

2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.

3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.

4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.

5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.

6. caracteristică a unui lucru, fenomen.

7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.

8. (inform.) literă, cifră, semn particular.

9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.


Comuta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. commuter, lat. commutare)

1. a schimba legăturile unui circuit electric cu altele, a modifica succesiv conexiunile unor circuite.

2. a racorda un circuit electric la reţea.

3. a schimba o pedeapsă mai grea într-una mai uşoară.

4. a schimba anumite numere în cadrul operaţiei de comutare (2).


Comutaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutaţie.

2. totalitatea operaţiilor de conectare şi deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.

3. trecere a unei secţiuni a înfăşurării induse a rotorului unei maşini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.

4. figură de stil prin care sunt puse în opoziţie două propoziţii, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor rezulte un sens contrar.


Crossbar

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cuv. engl.)

1. sistem de comutare prin bare comandate de relee, în telefonia automată.


Decentrare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. décentrage)

1. acțiunea de a descentra; deplasarea centrului.

2. deplasare, din poziţia normală, a unei piese, a unei imagini de televiziune pe ecranul unui cinescop.

3. (dispozitiv optic) aliniere greșită a centrelor lentilelor.

4. (psihologie) acțiunea de a muta un centru de interes.

5. (tehnol.) mutarea centrului de greutate al unei piese de prelucrat.

6. (antonim) centrare.